Tăblițele de la Tărtăria sunt trei obiecte mici și străvechi de lut. În Transilvania, în localitatea Tărtăria din județul Alba, între Alba Iulia și Orăștie, cercetătorul clujean Nicolae Vlassa
a descoperit, în anul 1961, trei tăblițe de lut. Nicolae Vlassa nu a
fost prezent pe șantierul arheologic în momentul în care s-au găsit
tăblițele de lut.[1][2]
Două sunt găurite și sunt acoperite cu semne, iar a treia folosește o
modalitate de scris pur pictografică, respectiv reprezentarea stilizată a
unui animal (capră), un simbol vegetal și un altul neclar. Cea de formă
discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii.
Este considerată ca fiind cea mai apropiată de o scriere
adevărată. O bună parte din semnele conținute pe ea se regăsesc în
literele conținute în inscripțiile arhaice grecești (dar și la scrierile
feniciană, etruscă, veche italică, iberică).
Introducere
Subiectul tăblițelor de la Tărtăria are o frecvență de citare în
articolele științifice și arheologie mult mai mare decât majoritatea
artefactelor arheologice. Se pare totuși că frecvența nu ajunge la
cotele la care sunt citate scrierile sumeriană, linear B sau linear A.
Tăblițele de la Tărtăria sunt citate foarte des, atunci când subiectul
discuției este începutul scrisului în lume și/sau cele mai vechi scrieri
din lume. Ele sunt adeseori citate, în sensul că ar putea candida la
cel mai vechi scris din lume. Aceasta se datorează pe de o parte
faptului că tăblițele poartă semne, dar motivul principal este vîrsta
prezumată asociată acestor tăblițe (și desigur semnelor). Dacă vârsta
estimată, cea de 5500 î.Hr. s-ar dovedi în final a fi reală, iar semnele
se dovedesc a fi scris, atunci ele sunt cele mai vechi artefacte
purtătoare de scris din lume. Celelalte candidate la cea mai veche
scriere din lume și anume, scrierile egipteană, Harappa și cea
sumeriană, datează toate din jurul datei de 3200-3500 î.Hr. Evident,
distanța în timp între 3500 î.Hr. și 5500 î.Hr. este mare. Din păcate
există un obstacol insurmontabil în ceea ce privește determinarea
vârstei (posibilitatea datării cu carbon radioactiv nu mai există
datorită unui tratament termic). În ceea ce privește faptul că pe ele
este sau nu un scris, speranțe există și în timp cercetătorii vor putea
spune dacă este doar proto-scriere sau scris adevărat, în acest caz din
urmă desigur vor trebui să spună despre ce fel de scris anume este vorba
pe fiecare din ele (ex. pictografic, ideografic, silabar etc).
Date generale
Observând similitudini între tăblițele găsite la Tărtăria și scrierile de pe tăblițele sumeriene de la Uruk și Djemdet Nasr, cele din urmă datând de la sfârșitul mileniului al IV-lea și începutul mileniului al III-lea î.Hr.,
N. Vlassa a luat în considerare ipoteza conform căreia și tăblițele de
la Tărtăria ar fi vestigii ale unei scrieri străvechi legate de scrierea
sumeriană. Tăblițele de la Tărtăria ar fi însă mai vechi cu un mileniu
decât monumentele scrierii sumeriene,
fiind datate (este adevărat, prin metode indirecte; este de văzut ce se
înțelege prin metode indirecte) din prima jumătate a mileniului IV
î.Hr. Astfel, dacă se admite că ele reprezintă într-adevăr scrieri,
Tăblițele de la Tărtăria sunt cele mai vechi scrieri din lume găsite
până-n prezent. Cele 3 tăblițe de la Tărtăria au fost, totuși, datate
indirect, căci din cauza conținutului prea mic de carbon și cel mai
important datorită unui tratament termic de coacere în cuptor, pentru o
mai bună conservare, nu mai pot fi datate niciodată cu radiocarbon. S-au
făcut analize pe alte obiecte (oase) găsite împreună cu ele în groapa
rituală. Aceasta este metoda numită mai sus metoda indirectă. Cu toate
acestea, există voci sceptice care susțin că tăblițele sunt falsuri,
„puse” în groapă de descoperitor, fapt ce nu poate fi clar infirmat, de
vreme ce nu se pot lua probe din piese. Sau dacă nu sunt falsuri, au
fost luate din bogata moștenire de obiecte descoperite anterior de
Zsofia Torma, mii din ele aflate în nu prea mare sau clară ordine în
subsolul muzeului din Cluj.
Tăblițe oarecum asemănătoare au fost găsite în colina de la Karanovo, din sud-estul Bulgariei, într-un nivel neolitic,
însă acestea corespund mileniului III î.Hr. Tăblițele de la Karanovo
sunt reprezentate de câteva sigilii de lut dintre care unul - rotund, cu
diametrul de 6 cm - are gravate semne pictografice și este împărțit în
patru sectoare clar delimitate, la fel ca tăblița discoidală de la
Tărtăria.
Și la Gradeșnița, localitate din nord-vestul Bulgariei,
s-au găsit două platouri de dimensiuni reduse; pe fundul uneia dintre
ele se poate recunoaște reprezentarea schematică a unei ființe omenești
sau divinități, iar cel de-al doilea relevă o decorație care ar putea fi
o formă de scriere apropiată de cea de pe sigiliul de la Karanovo și de una din tăblițele de la Tărtăria.
Unii cercetători sau entuziaști, pe baza celor trei descoperiri
presupus mai vechi decât scrierea sumeriană, au ridicat ipoteza că
scrierea în general, apoi sub forma pictogramelor a apărut mai întâi în sud-estul Europei și nu în Mesopotamia, teorie puternic criticată în arheologia mondială. De asemenea există ipoteza că aceste piese ar fi ajuns în Transilvania datorită unor contacte economice sau de altă natură cu Orientul Apropiat
deși datarea tăblițelor este mai timpurie cu un mileniu față de
apariția scrisului în Orient. De asemenea există ipoteza unui contact și
transmiterii din aria Egeeană, existând multe elemente care îndreaptă
cercetătorii în mod special spre zona insulelor Ciclade.
Lăsăm la o parte faptul că aria Cicladelor este legată direct și strâns
de precursorii civilizației grecești (civilizațiile pelasgilor,
minoanilor, micenienilor). Prezența unor artefacte ridică un semn de
întrebare: este vorba de
- statuetele din alabastru, acest material fiind folosit în Ciclade, stilul sau maniera execuției este asemănătoare cu cea de acolo, precum și
- obiecte de podoabă, fiind vorba de scoicile Spondylus care cresc cu precădere în Marea Mediterană.
Comparație cu Mesopotamia
Unii savanți ruși, americani, bulgari și britanici au sugerat că poporul din Sumer a emigrat spre Orient pornind din spațiul carpato-danubian, ceea ce ar putea explica diferențele surprinzătoare dintre culturile sumerienilor și ale vecinilor lor semiți.
Critică
Condițiile descoperirii
Nicolae Vlassa nu a fost prezent pe șantierul arheologic de la Tărtăria Gura Luncii
în momentul descoperirii tăblițelor, descoperirea fiind făcută cu puțin
înainte de încheierea programului de lucru. De asemenea tratamentul la
care au fost supuse piesele nu este menționat în raportul preliminar de
săpătură și nu există schițe și fotografii ale pieselor din care să
reiasă poziția lor exactă în momentul descoperirii. Schițele relativ la
poziționarea gropii ritualice nu sunt bine făcute, de fapt nu ne putem
baza pe ele. De asemenea este cunoscut faptul ca N. Vlassa nu a putut fi
găsit ore în șir imediat după momentul descoperirii, de fapt a fost de
găsit doar a doua zi. Apoi este cunoscut faptul că era reticent sau
chiar refuza discuții cu colegii sau prietenii apropiați asupra
amănuntelor descoperirii. A declarat un număr variabil de artefacte (mai
mic) decât au fost în realitate.
Datarea pieselor
Descoperirea tăblițelor a stârnit curiozitatea cercetătorilor pe plan
mondial și s-a pus problema datării cu radiocarbon a pieselor
descoperite. În anii trecuți a fost imposibilă datarea cu carbon
radioactiv în primul rând datorită conținutului mic de carbon (lutul sau
argila era nisipos, cu conținut mare de siliciu). Piesele au fost apoi
introduse după descoperire într-un cuptor al laboratorului de restaurare
din Cluj
și arse, astfel că acest mod de datare nu mai poate fi efectuat.
Motivul este degradarea carbonului, metoda și tehnica de datarea
excluzînd obiectele supuse unui tratament termic. S-a realizat în schimb
o datare a scheletului lângă care s-au descoperit tăblițele, rezultând
cu aproximație anul 5300-5500 î.Hr. În fapt, în știință sub nici o formă
nu se poate atribui vârsta unui obiect ca fiind aceea a altui obiect
chiar acesta din urmă fiind găsit lângă sau în vecinătatea primului.
Neconcordanțe în înregistrarea și prezentarea datelor
Articolele scrise de N. Vlassa după această descoperire nu prezintă
clar situația stratigrafică a tăblițelor și nu există o reproducere in situ
a complexului arheologic în care au fost descoperite tăblițele. Există o
singură fotografie de la o distanță mare a complexului arheologic în
care nu apare nici un fel de material arheologic.
Neconcordanțe în ceea ce privește semnele
Admițând părerea generală că au fost găsite împreună, cele trei tăblițe prezintă trei modalități de scriere diferite:
- pictografică (tăblița dreptunghiulară fără orificiu)
- scriere de tip anatolian (tăblița dreptunghiulară cu orificiu; v. semnele corespunzătoare literelor din alfabetele anatoliene)
- scriere propriu-zisă; (tăblița rotundă; v. spre exemplu semnele corespunzătoare literelor din alfabetele carian sau din cele arhaice grecești) .
Argumente pentru scriere adevărată
- Tăblița dreptunghiulară cu semne pictografice nu întâmpină absolut nici un obstacol pentru a transmite un mesaj în acest fel.
- Cea dreptunghiulară cu gaură, prezintă semne care pot fi găsite în majoritatea lor în alfabetele Anatoliene
- Cea rotundă, exceptând trei semne cu aspect de ideograme care au o discuție separată (pot fi compuse spre exemplu din semne elementare),prezintă semne care în majoritatea lor se regăsesc în alfabetele arhaice grecești (dar nu numai). Vezi formele arhaice pentru eta, delta, ro etc.
Imposibilitatea unei descifrări sau citiri univoce, ultimative și fără a putea fi contestată
Cele mai mari șanse pentru citire le are tăblița pictografică, (unde
semnul în formă de capră reprezintă chiar capra, apoi motivul vegetal și
încă un animal). Accepția generală este că un artefact purtător de
scris la care nu se cunoaște nici limba și nici scrisul, are șanse zero
de a putea fi descifrat. Chiar și în cazul în care se cunoaște limba dar
nu se cunoaște scrisul sau invers se cunoaște scrisul dar nu se
cunoaște limba, este necesar un număr minimal de tablete. Acest număr
minimal este considerat de paleografi a fi de ordinul zecilor, sau chiar
din păcate ar trebui să fie de ordinul sutelor. Michael Ventris și
Chadwick au avut nevoie de sute de tăblițe pentru a descifra scrierea
linear B. Scrierea linear A nu este nici acum descifrată deși semnele
linear A prezintă similarități cu a celei linear B însă nu se cunoaște
limba. Nu este cazul pentru tăblițele de la Tărtăria, unde avem doar
câte una pentru fiecare fel de scris. Atenție, chiar cunoscînd accepția
fonetică a semnelor, numărul de combinații din care rezultă diferite
cuvinte este extrem de mare, ceea ce face imposibilă o singură opțiune
de citire integrală a unei tăblițe.